Caini si catei de rasa

ELEMENTE DE COMPORTAMENT SI SOCIALIZARE

Comportamentul cateilor nou nascuti, si in perioada de alaptare.

Acestia la nastere au o tendinta puternica de a se urca putin pe abdomenul mamei. Aceasta o fac pentru a-si incalzi partea ventrala, in primele zile termoreglarea fiindu-le deficitara. Unii catei nu au reflexe bune de hranire, iar daca sunt hipotermici nici nu au pofta de supt. Natura isi cere drepturile si alege prin selectie pe cei mai buni. Daca ponta este mica de 2 – 4 pui sansele de supravietuire sunt mai mari.

Comportamentul si adaptarea la noul mediu, cu noii stapani, primele elemente de socializare, educatia de baza si predresajul.
Cainele nou adus se va integra in familie, dar au si tendinta de a se ierarhiza intr-o pozitie cat mai inalta, vinovatii fiind stapanii care in numele dragostei il rasfata ca niste adevarati......bunici. Momentele de joaca si exprimare a dragostei trebuie sa fie distincte de cele ce tin de educatie si dresaj. Principalul motiv pentru care un caine nu poate fi dresat de catre stapanul sau este rasfatul excesiv, in consecinta este bine ca dresajul sa fie inceput de un specialist si continuat de stapan. Dresajul nu consta numai in militaria mersului in lesa, ci mai ales la raspunsul comenzilor de chemare si interdictie. Comenzile “vino aici” si “nu e voie” sunt importante si totdeauna o problema. Trebuie rostite pe un ton ferm, fara suparare si repetate pana la obtinerea efectului. De asemenea, trebuie sa ne asiguram ca le intelege inainte de a-i cere sa le execute. Comanda “bravo” trebuie repetata de fiecare data cand executa corect, dar nu pe un ton iubaret, ci pe unul apasat, retinut si multumit.

Comportamentul in perioada juvenila, relatia cu alti caini de conditii diferite, socializarea si dresajul elementar.
Cainii sunt animale gregare si sociabile motiv pentru care, inca de la varsta mica trebuie socializati cu exemplare de aceeasi varsta la inceput, apoi cu exemplare adulte si in ultimul rand cu exemplare mai mici ca varsta si talie. Catelul juvenil nu este atacat de cainii adulti, dar daca se comporta excesiv este imediat pus la punct. Este bine sa stie care-i este locul pentru a nu avea probleme ulterior. Mersul in lesa trebuie sa se inceapa de la 3 luni, progresiv, fara a-l forta, dupa ce l-am lasat sa-si consume energia si sa inspecteze teritoriul. Daca ne decidem sa apelem la serviciile unui dresor mai mult sau mai putin specializat (nu prea sunt cursuri de dresaj la noi), trebuie sa purtam o discutie cu acesta notiunea fiind foarte vaga dar se poate discuta pe comenzi efectuate si preluate apoi de catre d-voastra.

Comportamentul in perioada adulta, relatia dintre sexe, determinismul acesteia in obedienta fata de stapan.
Masculii nu ataca femelele decat in foarte rare ocazii, ei asimileaza relatia cu acestea la inceput prin prisma dorintei de reproducere, instinct pe care masculii il au permanent. Daca femela este in calduri masculii devin incontrolabili, iar noi trebuie sa stim asta si sa nu insistam ca nu-l mai putem controla doar prin voce. Si femelele in calduri sunt mai greu de controlat dar in o mai mica masura decat masculii si oricum ele stau in calduri de doua ori cate doua saptamani pe an. In aceasta perioada ele nu trebuie scoase decat in lesa si in zone nepopulate cu caini. Americanii, mai practici, castreaza in masa animalele juvenile, operatiune numita in acest caz desexualizare evitand toate aceste probleme. Aceasta actiune este stimulata de sistemul de impozitare care percepe taxe mari pentru animalele intacte sexual, fiind considerate fie sursa de profit, fie sursa de probleme cu plasarea cateilor.

Comportamentul teritorial, reactiile fata de straini, lipsa sau excesul agresivitatii, tipul ofensiv sau defensiv.
Cainii au tendinta de a-si delimita un teritoriu, in special cei ce traiesc la curte. In apartament acest comportament este mai putin pregnant, prezent mai ales la rasele mici. Cei de talie mare sesizeaza “inghesuiala” din apartament si nu au un comportament teritorial cel putin cand sunt si stapanii acasa. In afara cainilor folositi exclusiv pentru paza si aparare nu trebuie sa li se alimenteze excesiv neincrederea in straini fiindca pot deveni prea agresivi. Exista o agresivitate nativa, dar din experienta noastra am constatat o foarte mare influenta a procesului de educatie din perioada juvenila. Instituirea agresivitatii trebuie precedata de o incredere deplina in fortele proprii, permanenta sau macar pe moment. Cei mai putin agresivi caini sunt Retreiverii si o parte din rasele miniaturale. Nu este cazul Pekinezilor si celor apartinand raselor Pinscher pitic si Chihuahua. La polul opus sunt Pitbulli (dar nu fata de oameni), Rotweillerii, Dobermanii si marea majoritate a cainilor ciobanesti (Collie este o exceptie). Necesar ne este un aparator, deci un caine defensiv si nu un caine ofensiv cu dispozitie permanenta pentru atac. Este de preferat un caine care nu da niciodata inapoi, altuia care este dispus vesnic pentru galceava.

Comportamentul cainelui in vizita la medic, reactiile fata de acesta si fata de stapan, modalitati de prevenire a reactiilor nedorite.
Cainele trebuie sa ajunga la medic inca de mic, pentru a putea fi vaccinat, deparazitat si controlat periodic privind starea de santate. Prin aceastea se socializeaza cu actul medical, ceea ce asigura o preluare corecta a semnelor clinice eventuale atunci cand va fi nevoie. Vizite frecvente pentru probleme minore precum si consultul periodic obisnuiesc pacientul cu actul medical, care nu este atat de dureros precum ar parea. Stapanul trebuie sa poata sa-si supuna complet cainele, sa-i poata lua oricand mancarea din fata, gest precedat obligatoriu de prevenirea cainelui prin voce. Chiar si in cazul contentiei la medicul veterinar cainelui nu-i este permis sa-si muste stapanul.

Comportamentul cainilor in lipsa stapanului, pe perioade mai scurte sau mai lungi, la domiciliu sau in pensiune.
Cainele in principiu nu trebuie lasat singur in apartament perioade mai lungi de timp. Aceasta din cauza ca poate deranja vecinii sau poate strica diverse obiecte. Dupa un timp poate fi lasat progresiv (timp in care asteptam la usa), iar daca incepe sa latre deschidem brusc usa si-l certam. Cand revenim dupa un timp il mangaiem la intrare in casa, apoi inspectam daca a facut ceva rau. Daca a facut, il chemam si-l certam aspru, fara sa-l batem si – foarte important – trebuie sa ramenem inca un timp suparati pe el.

Comportamentul de hranire, posesivitatea asupra hranei si fata de stapan.
Stapanul trebuie sa poata sa-si supuna complet cainele, sa-i poata lua oricand mancarea din fata, gest precedat obligatoriu de prevenirea cainelui prin voce. Daca musca nu e bine. Aceasta inseamna ca nu aveti un caine supus, inferior ierarhic. Vocea este foarte importanta in cadrul educatiei cainelui, nu trebuie tipat dar trebuie impus un ton ferm, egal.

Comportamentul cainilor batrani, indiferenta fata de caini si extrema atasare fata de stapan.
Cainii foarte batrani, au vazut destule la viata lor, nimic nu-i mai intereseaza parca, afara de stapan de care - de regula - devin mai atasati. Suporta tot mai greu lipsa acestuia si devin parca mai ascultatori. Ei simt batranetea si instinctiv parca se tine mai apropiat de cuib – in cazul acesta casa si stapanul.

INTEGRAREA CAINELUI IN FAMILIE

Ati ales un catel si sunteti foarte incantat de ghemul de blana. Cateva sfaturi in plus nu strica.
Locul catelului.
Catelul trebuie sa-si gaseasca urgent repere in casa. Nu trebuie sa fie lasat sa mearga peste tot, delimitati-i teritoriul. Daca este de natura dominanta, respectati-i locul (cutia, cosul, nisa). Este posibil sa-si marcheze teritoriul urinand. Nu-l pedepsiti, scoteti-l afara imediat.
Curatenia.
Se invata treptat. Nu curatati niciodata in fata lui, asta ii va arata interesul dumneavoastra, ceea ce il poate incita sa faca din nou. Scoteti-l frecvent afara. Daca isi face nevoile afara, felicitati-l si recompensati-l. Dati-i sa manance cat mai tarziu si, daca este posibil, suprimati-i apa de seara.
Comportamentul
Nu acceptati niciodata dominarea lui. Dumneavoastra trebuie sa aveti mereu ultimul cuvant. Daca asculta, felicitati-l, mangaiati-l. Nu il priviti cand mananca, asta ii va da senzatia unei dominatii asupra dumneavoastra. Prezentati-i, cu calm, alte animale, copiii care va intra in casa, amicii de familie, ii va percepe ca niste prieteni; de la 4 luni ii va percepe ca inamici.
Periati-l des ; in afara de faptul ca este foarte igenic, este si un mod agreabil de a va manifesta dominatia asupra lui. Cand plecati de acasa si cand va intoarceti, nu faceti un ceremonial din asta. Nu raspundeti solicitarilor catelului de a fi mangaiat. Dumneavoastra veti prelua initiativa, dar numai dupa ce s-a calmat.
Aceste sfaturi sunt valabile si daca adoptati un caine adult. Daca a fost educat rau veti avea mai mult de lucru.
                                                                                                                                                                                                  www.zooland.ro

SOCIALIZAREA CÂINELUI- snobism sau necesitate?

    În mod uzual, socializarea este definită ca obişnuirea câinelui cu oamenii, animalele şi cu obiectele din mediul înconjurător. Este acest proces de integrare într-o colectivitate atât de simplu precum pare şi la îndemâna oricui ? Ce importanţă se acordă socializării şi ce urmări poate avea o socializare inexistentă sau greşit condusă ?! Este absolut necesară socializarea câinelui şi care este vârsta optimă la care poate începe aceasta ? Iată câteva întrebări pe care ar trebui să şi le pună toţi proaspeţii proprietari de câini, dar şi mulţi dintre crescători!

    Socializarea câinelui trebuie începută de la o vârstă fragedă, la care capacităţile psiho-senzoriale ale căţelului sunt în plină formare şi definire. După unii specialişti, această perioadă începe de la vârsta de 4 săptămâni, după alţii socializarea trebuie demarată ceva mai târziu, adică pe la 7-8 săptămâni. Socializarea propriu-zisă se încheie la vârsta de 12 săptămâni. Această perioadă nu trebuie nicidecum neglijată, deoarece, aşa cum afirmă şi reputatul psiho-sociolog Rolan Tripp, DVM, "socializarea este o ocazie unică în viaţa animalului". De aceea, această perioadă este extrem de importantă, astfel încât dacă o neglijăm, nu vom avea niciodată ocazia să recuperăm ceea ce se putea realiza la această vârstă la care creierul este în formare şi deci deschis procesului de învăţare.

Desigur că şi după această perioadă, numită socializare primară, se mai pot retuşa anumite probleme psiho-comportamentale, în intervalul următor - socializarea secundară - după vârsta de 12 săptămâni. Din nefericire, în România tradiţia este ca puiul să fie luat din cuib la vârsta de 6 săptămâni, tocmai atunci când ar trebui ca procesul de socializare să fie început. Astfel, această misiune cade în sarcina noului proprietar care, de cele mai multe ori, este poate plin de bune intenţii, dar nu ştie în ce constă socializarea unui câine. Abordez acest subiect deoarece proprietarii de câini cu probleme psiho-comportamentale care ajung să mă consulte, nu pot înţelege cu ce au greşit, în perioada imediat următoare achiziţionării căţelului, şi de ce nu se mai poate face nimic ulterior pentru corectarea unor probleme de comportament.

Pentru un câine mic este mult mai uşor să înveţe şi să accepte ceva în timpul perioadei de socializare decât după ce acest interval de timp a trecut. Socializarea primară este considerată perioada în care reacţiile la diverse situaţii se pot modela şi aceasta durează până la vârsta de 12 săptămâni. După această perioadă urmează socializarea secundară care practic este imposibilă dacă nu s-a făcut socializarea primară. Aşa cum spuneam, în cazul concret în care în România câinii trec la noul proprietar la vârsta de 6 săptămâni, crescătorul nu mai are şansa de a interveni în socializarea câinelui, chiar dacă se presupune că ar avea cunoştinţele necesare. Din nefericire, puţini crescători acordă atenţia cuvenită acestei socializări primare, ca să nu mai vorbim despre pseudocrescătorii care până să vândă căţeii îi ţin în cine ştie ce magazie izolată şi întunecoasă, caz în care numai despre socializare nu poate fi vorba. Astfel, un câine crescut în condiţii de presiune psihică, şi preluat de o persoană care nu se pricepe la socializare sau care nu apelează la sfatul unui specialist, are toate şansele să ajungă un câine-problemă. Acest fapt va avea repercusiuni asupra relaţiei om-câine mult mai târziu, când, din păcate, nu se mai poate face mare lucru. Abia atunci însă proprietarul începe să se "îngrijoreze", iar soluţia cea mai la îndemână este, bineînţeles, să plaseze câinele altcuiva. Sunt deosebit de frecvente cazurile în care noul proprietar, după ce înţelege că, din vina sa, are un câine cu probleme, apelează cu nonşalanţă la mine pentru a-i găsi un alt stăpân, neuitând să adauge că, altfel, probabil îi va da drumul animalului pe stradă. Este revoltător să constaţi câţi oameni îşi iau un câine fără să se ocupe câtuşi de puţin de el, închipuindu-şi că acea fiinţă este doar o jucărie mică şi pufoasă. Recunosc că este puţin mediatizată această latură a problemei, de care mulţi nici nu au auzit. Tocmai de aceea m-am hotărât să abordez această temă, cu speranţa că astfel vor fi mai puţini câini-problemă şi mai mulţi proprietari conştienţi şi fericiţi.
 

În interiorul intervalului de socializare există o perioadă "de teamă", după cum este numită de experţi, care apare între săptămâna a opta şi a 11-a, când căţeii pot reacţiona deosebit de puternic la anumiţi stimuli externi şi, de asemenea, pot face asociaţii cu anumite persoane sau situaţii. De aceea, în această perioadă trebuie să procedaţi cu mare atenţie şi totul trebuie făcut progresiv, cu paşi mărunţi.

    Tipul comportamental al câinelui, respectiv caracterul acestuia, sunt foarte importante. Într-un fel se procedează cu un câine dominant şi altfel cu unul fricos. De aceea, se poate spune că nu există reţete universal valabile în socializarea câinelui. În acest proces trebuie urmărite mai multe etape, fiecare dintre ele fiind destinată obişnuirii câinelui cu o categorie de factori din mediu. Etapele respective se pot desfăşura în paralel. Există unele rase care ridică probleme deosebite, în sensul că dacă socializarea nu se face corect, un procent extrem de mare dintre aceşti câini devine dificil de controlat. Una dintre aceste rase este Chow-Chow, iar eu, în calitate şi de crescător, vă pot confirma acest fapt. De mic, puiul trebuie obişnuit cu prezenţa oamenilor, a animalelor cu care să se joace. Este necesar ca el să simtă afecţiunea, să fie luat în braţe pentru a-i câştiga încrederea. Numai de noi depinde dacă vom avea un căţel absolut adorabil sau o "fiară" ce trebuie închisă în altă cameră atunci când sosesc musafirii. De la o stare la alta nu este decât un singur pas şi din acest motiv socializarea, care trebuie să aibă loc în perioada cuprinsă între a 4-a şi a 12-a săptămână de viaţă a căţelului, este decisivă. De exemplu, este bine ca, la o vârstă fragedă, căţelul să fie obişnuit cu multe persoane care să se joace cu el, fără să-l necăjească sau să-l întărâte. Jocul cu mingea sau cu alte jucării pe gustul câinelui este foarte indicat. Tot acum este şi timpul să-l învăţăm cu alte animale cu care va convieţui, chiar cu "inamicul" său recunoscut - pisica.

   Obişnuirea cu grupuri de câini se va face progresiv, iniţial cu grupuri mici, formate din doi-trei căţei de vârstă şi talie apropiate. Ulterior, el se va acomoda şi cu grupuri mai mari de animale. La fel se va proceda şi în cazul obişnuirii cu oamenii, începând de la câteva persoane şi ajungând la aglomerările specifice pieţelor. Este de preferat ca la primele contacte să purtaţi câinele în braţe, unde se va simţi în siguranţă. O altă etapă este deprinderea acestuia cu obiectele, statice sau aflate în mişcare. Acum se poate interveni pentru a elimina obiceiul de a alerga după maşini, biciclete şi altele. Oamenii cu barbă, cu pălării sau care poartă accesorii vestimentare extravagante pot stârni o reacţie negativă din partea câinelui; de asemenea cei care poartă umbrelă sau bagaje voluminoase. O altă etapă este obişnuirea câinelui cu zgomotele. Pentru a evita ca animalul să fie surprins de zgomote puternice, care să-l marcheze pe viaţă, este mai bine să produceţi intenţionat anumite sunete, de amploare progresivă. În principal, câinele trebuie obişnuit cu zgomotul ţevii de eşapament a unei maşini pornite în imediata apropiere. Desigur că, iniţial, câinele va fi luat în braţe, pentru a se simţi protejat. Niciodată nu i se va atrage atenţia asupra sursei de zgomot, care trebuie considerată secundară, nepericuloasă şi deci de neluat în seamă, ca o muzică de fond, timp în care noi vorbim cu câinele şi îl încurajăm.
    O altă problemă frecventă, care, din practică, am observat că apare aproape la toţi câinii de rasă Collie, dar şi la alte rase, este faptul că animalele se sperie de pocnitori. În preajma sărbătorilor de iarnă, extrem de mulţi câini se ascund sub pat sau în baie, terifiaţi de petardele care explodează necontenit afară. Dacă, în perioada de socializare, ar fi fost obişnuiţi cu acestea, altfel ar fi stat lucrurile ulterior. Pentru a evita consecinţele neplăcute descrise anterior, este bine ca atunci când deprindeţi câinele cu zgomotele petardelor, să le aruncaţi cât mai departe de acesta, în timp ce îl ţineţi în braţe şi îl încurajaţi. Este indicat ca un ajutor să arunce petardele, micşorând progresiv distanţa până la câine. Dar toate acestea se fac pe parcursul a 3-4 săptămâni, nicidecum în aceeaşi zi. Astfel, veţi constata cu uimire că, în perioada sărbătorilor de iarnă, câinele vostru nu are nici o reacţie, chiar dacă petardele explodează lângă el. Claxoanele, precum şi alte tipuri de zgomote, sunt surse ce nu trebuie neglijate şi cu care câinele trebuie să se obişnuiască în perioada de socializare. Pe aceeaşi listă trebuie pus aspiratorul, foenul, mixerul şi altele. O altă categorie de factori sunt cei luminoşi. Luminile puternice, mai ales cele ale farurilor pe timp de noapte pot marca iremediabil un câine care nu a fost deprins cu aşa ceva. Totodată, câinele trebuie obişnuit şi cu jocul de lumini şi umbre care poate genera forme şi senzaţii ciudate în lumina crepusculară a amurgului, atunci când se lasă seara, dar soarele încă nu a apus complet.

                                                                                                           DOG MAGAZIN- Dr.Dan Florin VOICU- Medic primar veterinar

Animalele de companie pot fi educate la orice varsta

Fie ca recent ai integrat in familia ta un animal de companie mai in varsta, fie ca ai renuntat sa corectezi in permanenta comportamentul necorespunzator sau proastele obiceiuri ale catelului sau pisicii tale ajunse deja... la o varsta, nu este prea tarziu sa ii inveti bunele maniere! De la distrugerea intregii locuinte pana la scormonitul in pamant si rosul obiectelor din casa, iti oferim sfaturi pentru dresajul indaratnicilor tai prieteni...

Consistenta si repetitia pozitiva reprezinta cheia dresajului unui animal de companie la orice varsta. In fapt, prietenii nostri necuvantatori "in etate" este posibil sa fie mai usor de dresat decat puii, deoarece isi pot concentra mai mult timp atentia pe un anumit lucru.

Cu un caine sau o felina "batrana" nici macar nu ar trebui sa iti faci probleme in ceea ce priveste bunele maniere la... toaleta. O data ajunsi la varste inaintate, prietenii nostri blanosi au tot mai putine urgente si stiu sa se controleze mai mult.

Atunci cand sta in casa, supravegheaza-ti cainele cu foarte multa atentie sau restrictioneaza-i accesul la o zona bine delimitata, apoi scoate-l afara, pentru nevoile fiziologice, in acelasi loc de fiecare data. Incurajeaza-l insistent si lauda-l cat poti de mult dupa aceea.

Cu o pisica proaspat adoptata iti va fi si mai usor, mai ales daca vei folosi acelasi tip de nisip sau aceeasi metoda pe care le foloseau stapanii sai anteriori. In cazul in care ai "adunat" pisicuta de pe strada, obisnuieste-o cu locul "desemnat" pentru astfel de nevoi. Va intelege rapid care este zona in care ii este permis sa se "desfasoare"... Si, o data ce a prins "sistemul", in nici un caz nu incerca sa schimbi metoda! O vei bulversa inutil...

Dresajul cu mancare si incurajarea permanenta si pozitiva te vor ajuta sa il inveti pe cainele tau comenzi simple, de baza, cum ar fi "Sezi", "Stai" si "Vino". Stabileste din timp termenii folositi pentru astfel de comenzi si asigura-te ca toti ai casei utilizeaza aceiasi termeni, pentru ca animalul sa nu fie indus in eroare sau confuz in ceea ce priveste cerintele stapanilor. Rosteste comanda dorita o data si apoi, daca nu te asculta, asaza-ti, la propriu, animalul de companie in pozitia in care vrei sa stea.

Jucariile nu sunt doar pentru catelusi si pisicute. Si patrupezii maturi au nevoie de jucarii care sa ii stimuleze, precum si de exercitii fizice care sa ii impiedice sa creeze alte probleme - cum ar fi sa sape gradina sau sa roada papucii, picioarele mesei sau ale scaunelor sau alte elemente de mobilier, din pura plictiseala...

Pisicile obisnuiesc adesea sa roada lucruri, dar, de regula, trec peste aceste faze. Consulta-te cu medicul veterinar in cazul in care pisica ta "batrana" tot are prostul obicei de a roade - este posibil sa fie necesar un tratament medicamentos in loc de lectii de dresaj. Fii foarte atenta la actiunile animalului tau de companie, astfel incat sa nu ii lasi posibilitatea sa alunece pe panta unor comportamente "dubioase" si daunatoare... De asemenea, lauda-l de fiecare data cand face ceea ce trebuie - laudele constante incurajeaza comportamentul pozitiv si ajuta la eliminarea celor mai multe probleme si atitudini comportamentale.

Cheia oricarui tip de dresaj este alcatuita dintr-o "trinitate" - consistenta, incurajarea pozitiva a comportamentului dorit si lipsa pedepselor. In nici un caz nu iti pedepsi fizic prietenii necuvantatori! In nici o situatie! Pedepsele fizice il pot determina pe cainele sau pisica ta sa muste de frica sau sa isi dezvolte alte atitudini agresive. In schimb, foloseste-te de lauda si de atentie drept rasplata pentru felul in care patrupezii tai manifesta comportamente pozitive si le ignora pe cele necorespunzatoare.

Daca "micutii" continua sa isi arate "coltii", in ciuda celor mai bune intentii si eforturi ale tale, discuta cu veterinarul, pentru rezolvarea problemei. Doctorul va efectua un examen medical al animalelor, pentru a elimina orice fel de posibila problema medicala care poate fi cauza sau care poate contribui la manifestarea acestui tip de comportament. De asemenea, iti va oferi sfaturi si resurse aditionale pentru a solutiona "dilema". In cazuri de forta majora, veterinarul te poate indruma spre un specialist in problemele comportamentale ale animalelor tale de companie.